In ciuda aparentei sale modestii, cateodata Vangelis isi
tradeaza radacinile aristocrate. Ultimul mic dejun a luat
sfarsit acum o jumatate de ora, iar masa de pranz va fi
luata intr-o jumatate de ora, insa Vangelis e infometat.
Nu ii poti spune foame, de vreme ce comanda un ou, niste
branza si o jumatate de rosie. Personalul ultra costisitorului
hotel roman nu protesteaza: intr-un minut comanda e pusa
pe o masa groasa de stejar, ce ne desparte. Pentru un
minut se pare ca Vangelis nu are altceva de spus, decat
niste indicatii adresate calm chelnerilor, apoi incepe
sa vorbeasca, chiar si cu o reticenta de netagaduit. "Imi
place mai mult sa lucrez decat sa vorbesc" spune
artistul, ocupat luni intregi cu organizarea unui "laser
musicspectacle" gigant in Rotterdam. La o capacitate
record de 500.000 de wati si de lumini laser adunate vreodata,
va face ca orasul olandez sa tremure din incheieturi,
in lumina cooperarii europene pe baze tehnologice: Eureka.
Maestrul muzical socoteste: "Am avut dintotdeauna
sentimentul neplacut ca nu am nimic de spus. Daca muzica
mea nu vorbeste prin ea insasi, ce-as mai putea eu adauga?
In cazul asta, explicatiile nu prea ajuta, nu-I asa? Mai
pui ca si jurnalistii vor intotdeauna sa stie cand imi
voi interpreta operele pe scena. Pur si simplu nu fac
lucrul asta foarte des."
"Ultimul concert pe care l-am dat a fost un concert
de binefacere, impotriva cancerului. Nu poti vorbi de
caritate, pana si oficialii italieni care au organizat
concertul, nu pot."
Vangelis a parasit Grecia "acum un milion de ani"
(in realitate au fost 20), pentru ca el, impreuna cu
Aphrodite's Child atinsesera "limitele comerciale,
artistice si in principal cele tehnologice." In
sufletul sau se considera liderul trupei, fara sa realizeze
ca solistul, un oarecare Demis Roussos, urmarea acelasi
lucru. "Un grec cu putin talent trebuia la acea
vreme sa paraseasca tara. Pe tot cuprinsul Greciei nu
puteai gasi un studio unde sa ne inregistram materialele.
Acum, orice insula turistica din Marea Egee are un studio
ce poate concura cu usurinta pe cele din New York sau
Los Angeles - in timp ce climatul din Grecia e cel putin
la fel de bun ca cel din Bahamas. In acea vreme trebuia
sa pleci daca iti doreai progresul. Departe."
Paris
Pianistul, care daduse primul concert la 6 ani, "Nu
prea studiam", ajunge in Paris. "Ne gandisem
ca Londra e totusi o ambitie prea mare. Lucru care cativa
ani mai tarziu se dovedise a fi fals, apoi puteam alege
pur si simplu ce film vroiam sa ilustram. Am ramas in
Paris si am ramas surprinsi de succesul lui "Rain
and Tears". In opinia noastra eram departe de nivelul
la care aspiram atunci cand parasisem Grecia. Insa succesul
te imbata. Cel putin pe unii."
Demis a crezut ca trebuie sa exploatam aceasta mina
de aur pana la capat, in timp ce eu vroiam sa inchei
socotelile cat de curand puteam. Consideram ca nu exista
creativitate in repetari nesfarsite ale unor formule
de succes. Vroiam sa lucrez cu concepte pe care Demis
le considera, pe buna dreptate, inapte pentru a satisface
o casa de discuri. M-a luat de scandalagiu si a incercat
sa ma izoleze de restul trupei cat de mult a putut,
in timp ce celorlalti li se spusese ca lumea le va apartine
daca vor continua in felul in care incepusera."
"Asa a inceput diversiunea, intre prieteni ce
si-au parasit tara pentru a-si urma visul. Mai tarziu,
cand ne-am reintalnit si stateam ca batranii la o partida
de domino in salile din spate ale Athene Cafes, Demis
si cu mine am vorbit mult despre lucrul asta: Aphrodite's
Child a reprezentat primul supergrup al continentului
european, cu mult inainte de aparitia Abba. In acele
lungi si lente conversatii nu ne venea sa credem ca
pusesem de o parte privilegiul statului
Apoi din
nou
Din cauza ingustimii de minte si dorintei
de bani in privinta sa si a lipsei arogante de compromis
din partea mea.
Pana la intanlnirea incidentala cu Jon Anderson, Vangelis
a refuzat orice solist de dupa Demis Roussos. "Mi-a
luat ani sa gasesc o voce cu care imi doream sa fiu
asociat. Si normal, am facut ca acest lucru sa fie mai
dificil decat era necesar. Am respins arogant oferta
regala a supergrupului Yes, insa am optat sa le imprumut
solistul. Pe o perioada nedefinita! Sunt fericit ca
totul a rezultat in cele din urma intr-un album."
"Contrar reputatiei mele de impatimit al computerelor
(computernut), iubesc vocea umana. Doar ca sunt reticent
fata de efectele pe care le produc cu ea. Si unde mai
pui ca se intampla sa prefer tenorii. Mai mult de atat
e imposibil."
"Am vorbit odata cu un dirijor de opera despre
problemele pe care le aveam cu "cantaretii"
mei. "Tenori?" m-a intrebat el normal. Am
aprobat natural, din cap. "Dumb, dumber, dumbest,
tenor", spune el. As vrea sa va spun numele lui,
e o autoritate in intreaga lume dar cred ca ar fi dat
o mai mare autoritate judecatii mele. Haha
"
Hollywood-ul a avut putine probleme cu acest genial
scandalagiu decat industria muzicala. Mai ales de cand
cu Oscarul pentru muzica din Chariots of Fire, ar fi
putut alege din zeci de alte oferte, fara exceptie,
pentru un onorariu de 200.000 de $. 90% au fost respinse
ca fiind "unul si acelasi lucru". Deocamdata
priveste Oscarul ca pe o greutate nedorita a trecutului,
la fel ca si zilele din vremea Aphrodite's Child.
Filme
"Numele meu e astazi asociat cu muzica de film
- e datorita efectului acelui distins premiu. In mediile
profesionale, ei te pastreaza pentru cel putin 10 ani,
sperand ca vei repeta performanta la comanda lor - insa
am facut muzica pentru zeci de filme. Se intampla foarte
rar ca un compozitor sa-si considere opera cea mai de
succes ca fiind cea mai buna a sa. Nu sunt o exceptie
de aceasta regula. Cred ca muzica din "Mutiny on
the Bounty" e mult mai interesanta decat cea din
"Chariots of Fire".
"Sunt intrebat de obicei de regizori ce lucreaza
la drame din centre urbane suprapopulate, care considera
ca sunetele mele sintetice contribuie la alienarea a
ceea ce ei vor sa vada, insa cei care au facut Mutiny
on the Bounty, nici macar nu si-au dat seama de faptul
ca sintetizatoarele nu fusesera inventate in perioada
lui Bounty. Mai mult chiar: nici nu le pasa. Am aparut
pe generic, fac parte din aventura si am acceptat slujba
fara sa vad macar o singura imagine din pelicula de
celuloid."
Fizionomia sa de caine credincios capata o expresie
si mai trista decat de obicei, atunci cand recunosc
ca ma aflu printre cei care considera sintetizatoarele
ca masini ale infernului, iar muzica produsa de ele
ca niste laturi muzicale. "Sintetizatoarele au
avut parte de mai multe critici decat tot armamentul
ce e produs pe intregul glob. Bombele inteligente ce-ti
intra intr-o cladire prin sistemul de ventilatie au
parte deseori de un soi de admiratie perversa. Insa
sintetizatoarele sunt numite dezumanizante! M-am obisnuit
cu inconsistenta asta, desi asta nu inseamna ca nu sunt
iritat de ea. Masinile nu sunt dezumanizante; dar oamenii
ce le folosesc pot face lucrurile sa apara in acest
fel. Nu sintetizatoarele si generatoarele de ritmuri
produc reactia asta, ci muzicienii slabi ce le opereaza."
Brusc isi impinge farfuria la o parte. Apetitul lui
Vangelis s-a dus.
traducere Cristi Muresan
|