"Ultimul concert pe care l-am dat a fost un concert de binefacere, impotriva cancerului. Nu poti vorbi de caritate, pana si oficialii italieni care au organizat concertul, nu pot."

Vangelis a parasit Grecia "acum un milion de ani" (in realitate au fost 20), pentru ca el, impreuna cu Aphrodite's Child atinsesera "limitele comerciale, artistice si in principal cele tehnologice." In sufletul sau se considera liderul trupei, fara sa realizeze ca solistul, un oarecare Demis Roussos, urmarea acelasi lucru. "Un grec cu putin talent trebuia la acea vreme sa paraseasca tara. Pe tot cuprinsul Greciei nu puteai gasi un studio unde sa ne inregistram materialele. Acum, orice insula turistica din Marea Egee are un studio ce poate concura cu usurinta pe cele din New York sau Los Angeles - in timp ce climatul din Grecia e cel putin la fel de bun ca cel din Bahamas. In acea vreme trebuia sa pleci daca iti doreai progresul. Departe."

Paris
Pianistul, care daduse primul concert la 6 ani, "Nu prea studiam", ajunge in Paris. "Ne gandisem ca Londra e totusi o ambitie prea mare. Lucru care cativa ani mai tarziu se dovedise a fi fals, apoi puteam alege pur si simplu ce film vroiam sa ilustram. Am ramas in Paris si am ramas surprinsi de succesul lui "Rain and Tears". In opinia noastra eram departe de nivelul la care aspiram atunci cand parasisem Grecia. Insa succesul te imbata. Cel putin pe unii."

Demis a crezut ca trebuie sa exploatam aceasta mina de aur pana la capat, in timp ce eu vroiam sa inchei socotelile cat de curand puteam. Consideram ca nu exista creativitate in repetari nesfarsite ale unor formule de succes. Vroiam sa lucrez cu concepte pe care Demis le considera, pe buna dreptate, inapte pentru a satisface o casa de discuri. M-a luat de scandalagiu si a incercat sa ma izoleze de restul trupei cat de mult a putut, in timp ce celorlalti li se spusese ca lumea le va apartine daca vor continua in felul in care incepusera."

"Asa a inceput diversiunea, intre prieteni ce si-au parasit tara pentru a-si urma visul. Mai tarziu, cand ne-am reintalnit si stateam ca batranii la o partida de domino in salile din spate ale Athene Cafes, Demis si cu mine am vorbit mult despre lucrul asta: Aphrodite's Child a reprezentat primul supergrup al continentului european, cu mult inainte de aparitia Abba. In acele lungi si lente conversatii nu ne venea sa credem ca pusesem de o parte privilegiul statului… Apoi din nou… Din cauza ingustimii de minte si dorintei de bani in privinta sa si a lipsei arogante de compromis din partea mea.

Pana la intanlnirea incidentala cu Jon Anderson, Vangelis a refuzat orice solist de dupa Demis Roussos. "Mi-a luat ani sa gasesc o voce cu care imi doream sa fiu asociat. Si normal, am facut ca acest lucru sa fie mai dificil decat era necesar. Am respins arogant oferta regala a supergrupului Yes, insa am optat sa le imprumut solistul. Pe o perioada nedefinita! Sunt fericit ca totul a rezultat in cele din urma intr-un album." "Contrar reputatiei mele de impatimit al computerelor (computernut), iubesc vocea umana. Doar ca sunt reticent fata de efectele pe care le produc cu ea. Si unde mai pui ca se intampla sa prefer tenorii. Mai mult de atat e imposibil."

"Am vorbit odata cu un dirijor de opera despre problemele pe care le aveam cu "cantaretii" mei. "Tenori?" m-a intrebat el normal. Am aprobat natural, din cap. "Dumb, dumber, dumbest, tenor", spune el. As vrea sa va spun numele lui, e o autoritate in intreaga lume dar cred ca ar fi dat o mai mare autoritate judecatii mele. Haha…"

Hollywood-ul a avut putine probleme cu acest genial scandalagiu decat industria muzicala. Mai ales de cand cu Oscarul pentru muzica din Chariots of Fire, ar fi putut alege din zeci de alte oferte, fara exceptie, pentru un onorariu de 200.000 de $. 90% au fost respinse ca fiind "unul si acelasi lucru". Deocamdata priveste Oscarul ca pe o greutate nedorita a trecutului, la fel ca si zilele din vremea Aphrodite's Child.

Filme
"Numele meu e astazi asociat cu muzica de film - e datorita efectului acelui distins premiu. In mediile profesionale, ei te pastreaza pentru cel putin 10 ani, sperand ca vei repeta performanta la comanda lor - insa am facut muzica pentru zeci de filme. Se intampla foarte rar ca un compozitor sa-si considere opera cea mai de succes ca fiind cea mai buna a sa. Nu sunt o exceptie de aceasta regula. Cred ca muzica din "Mutiny on the Bounty" e mult mai interesanta decat cea din "Chariots of Fire".

"Sunt intrebat de obicei de regizori ce lucreaza la drame din centre urbane suprapopulate, care considera ca sunetele mele sintetice contribuie la alienarea a ceea ce ei vor sa vada, insa cei care au facut Mutiny on the Bounty, nici macar nu si-au dat seama de faptul ca sintetizatoarele nu fusesera inventate in perioada lui Bounty. Mai mult chiar: nici nu le pasa. Am aparut pe generic, fac parte din aventura si am acceptat slujba fara sa vad macar o singura imagine din pelicula de celuloid."

Fizionomia sa de caine credincios capata o expresie si mai trista decat de obicei, atunci cand recunosc ca ma aflu printre cei care considera sintetizatoarele ca masini ale infernului, iar muzica produsa de ele ca niste laturi muzicale. "Sintetizatoarele au avut parte de mai multe critici decat tot armamentul ce e produs pe intregul glob. Bombele inteligente ce-ti intra intr-o cladire prin sistemul de ventilatie au parte deseori de un soi de admiratie perversa. Insa sintetizatoarele sunt numite dezumanizante! M-am obisnuit cu inconsistenta asta, desi asta nu inseamna ca nu sunt iritat de ea. Masinile nu sunt dezumanizante; dar oamenii ce le folosesc pot face lucrurile sa apara in acest fel. Nu sintetizatoarele si generatoarele de ritmuri produc reactia asta, ci muzicienii slabi ce le opereaza." Brusc isi impinge farfuria la o parte. Apetitul lui Vangelis s-a dus.