Index artisti straini
New Age
World/Traditional
Soundtrack
Electronic
Underground
Istorie/Genuri
Linkuri
Guestbook
Contact
[articole noi]
 21.09 new age(1)
Miscarea new age = muzica new age?
[tech info]
Cum sa concepi coperta unui CD?
CD-urile nu doar pentru muzica (DVD)
A doua fata a muzicii
Pirateria in Romania
Cum sa-ti promovezi muzica la radio
Demo-ul: cum sa iti lansezi muzica pe piata
[formular]
Pentru a ajuta la imbunatatirea site-lui, completati formularul urmator si puteti castiga in fiecare luna cate un cd. Apasati aici.



Cauta: Concurs!!! 5.03.2004
  Interviu Vangelis 1984 ..//home

Cu o gramada de albume solo, de coloane sonore si colaborari la activ, Vangelis e unul din cei mai influenti compozitori pe sintetizator din istoria muzicii moderne. Cu toate astea, medotele, incidentele si filosofia din spatele stilului sau compozitional unic au ramas un mister…

Fusesem avertizat dinainte de faptul ca studioul de inregistrari al lui Vangelis nu e usor de gasit. E localizat la al patrulea etaj a unei cladiri simple, de pe o strada dosnica pe care si cel mai experimentat taximetrist ar trebui sa o caute in atlasul sau inainte de a porni la drum, insa o buna directie si un vant bun ar putea duce o piatra de la geamul sau pana pe pavajul din spatele Marble Arch, unul din cartierele centrale si cunoscute ale Londrei.

Studio-ul e numit Nemo, si a fost singurul loc de munca al lui Vangelis de cand a ajuns in Anlgia din Paris, acum mai bine de 10 ani. Cu mult timp inainte ca muzica din Chariots of Fire sa ajunga sa fie in mintea tuturor cinefililor din lumea intreaga, si sa-I aduca o vasta colectie de discuri de aur si argint ce-I impodobesc acum peretii studio-ului. Vangelis a fost un compozitor de muzica electronica a carui originalitate a aranjamentelor muzicale si conceperii minunate a acesteia I-au adus un respect considerabil intre fratii de breasla si un cult ce a crescut cu aparitia fiecarui album.

Cu toate astea, Nemo e un loc plin de inspiratie. Lipsindu-I nu numai aparatura hi-thech considerata acum un standard in studio-urile comerciale cu pretentii, dar si decoratiile actustice si vizuale ce fac ca fiecare inregistrare sa para similara: covorul de blana, ferestrele cu geamuri triple, lumina difuza. Niciuna din aceste accesorii nu apar in studio-ul Nemo, si nici nu par a-si avea locul aici. In multe privinte, atelierul lui Vangelis e o reflectie a mesterului insusi. Neconvins de tehnologia de dragul tehnologiei si nici impresionat de conventiile impuse de comert si marketing, el ramane credincios filosofiei sale muzicale.

"Primele mele amintiri sunt cele in care cantam la pian, la niste instrumentee de percutie sau orice era de gasit care sa faca zgomot. Chiar de la inceput, eram interesat sa-mi cant propria-mi muzica, nu a altora si foarte devreme am simtit dorinta de a-mi crea un studio in care sa-mi pot scrie muzica. Insa la vremea aceea eram inca foarte tanar si inca mergeam la scoala. Au fost vremuri bune atunci in Grecia, dar dupa un timp am simtit ca trebuie sa plecam si ne-am mutat la Paris, unde am inceput sa lucrez in industria muzicala pana ce am incropit suficienti bani pentru a-mi construi un studio."

In timp ce era la Paris, Vangelis a interpretat la clape in mai multe trupe de rock, momente pe care se simte stanjenit sa si le aminteasca. Aici l-a intalnit pe Jon Anderson - care mai tarziu ii va deveni partener intr-o serie de aventuri muzicale.

Prin 1972, a facut un film la Londra unde a semnat primul sau contract (cu RCA), din banii caruia si-a construit studio-ul Nemo. "Nu au fost niste vremuri grozave pentru mine" isi aminteste compozitorul. "Incercam sa pun lucrurile cap la cap in studio, iar in acelasi timp imi si realizam primul meu album Heaven and Hell. Defapt, studio-ul era un infern pentru ca era plin de ciment neamestecat peste tot, iar muncitorii roiau de colo-colo facand o gramada de zgomot, iar eu eram prezent prin zona pentru a-mi termina albumul. Nu era vorba de un termen limita pentru finalizarea albumului, insa simteam ca trebuie s-o fac, si in orice caz, singurul fel in care iti poti duce la capat constructia unui studio este de a te apuca de lucru inainte ca acesta sa fie inca finalizat. Daca astepti pana ce lucrarea e terminata, te vei pomeni ca astepti la nesfarsit!"

In mijlocul furtunii tehnologice a anului 1984, e probabil dificil de imaginat cat de delicat si reimprospatant era sound-ul din Heaven and Hell, atunci cand a iesit prima data pe piata. In timp ce restul culturii pop britanice era sub vraja Glam Rock-ului si Glitter Power, primul produs vinil al lui Vangelis era naucitor in frumusetea aranjamentelor si originalitatii structurii sale. Creatorul sau folosise sintetizatoare ca baza sonora pentru compozitiile sale si, paradoxal, starea solida a automatismului lor adaugase caldura si culoare acolo unde alte muzicii contemporane n-ar fi reusit.

"Claviaturile mi-au fost dintotdeauna instrumentul meu principal, iar in momentul in care au aparut si sintetizatoarele, trebuia sa am si eu unul. Primul meu instrument electric a fost o orga Hammond B3. La vremea cand am procurat-o, imi oferea un intreg spectru de sunete (desi, evident, isi avea limitarile ei), si m-a ajutat foarte mult: imi folosesc instrumentele din greu, deci e un compliment. Primul meu sintetizator a fost un Korg 700, monofonic. E o masinarie mica si draguta. Inca o mai am - nu arunci nici un sintetizator - si inca mai cant la ea. E plina de posibilitati pe care nici o orga nu le poate aborda. Odata ce am achizitionat acest Korg, au inceput sa apara si alte sintetizatoare tot la sase luni, aducand fiecare cate ceva nou. Din fericire, ajunsesem in postura in care imi puteam permite sa cumpar - mai mult sau mai putin - ceea ce-mi doream."

Vangelis descrie piata de instrumente elcetronice de la inceputul si mijlocul anilor '70 ca fiind o "situatie critica: sintetizatoarele erau inca destul de primitive, insa nu erau atat de scumpe." Astazi, el vede tot arsenalul tehnic intr-o viziune detasata si filosofica rar intalnita in cadrul elitei lumii celor care lucreaza cu sintetizatorul.

"Jumatate din piata e orientata acum complet spre utilizatorii obisnuiti, cu orgi Lowrey si Hammond si mici claviaturi Casio, in timp ce cealalta parte e adepta Fairlights-urilor si Emulatoarelor. Aceste instrumente sunt foarte sofisticate si - cred - nejustificat de scumpe. As putea spune ca mai exista un soi de sintetizatoare programabile de nivel mediu cum sunt cele Roland sau Korg, care - cred - trec printr-o criza in momentul de fata. Ma rog, "criza" e poate un cuvant prea dur, insa aceste sintetizatoare nu au mai oferit nimic nou de o vreme incoace."

Nimic nou? Dar MIDI-urile? Dar DX7?

Vangelis simte indignarea mea. "DX7 e o jucarie draguta, comerciala, la un pret rezonabil. Insa e destul de zgomotoasa si cred ca principalul motiv pentru care atatia oameni l-au cumparat este pentru are o librarie de sunete bogata. Nu vreau sa-l critic prea mult. E bun pentru muzica de studio si chiar bine sa il ai prin preajma. L-am folosit si eu putin, insa pentru mine e echivalentul unui Korg 700 de acum 10 ani. Un instrument popular e pentru sintetizatoare ceea ce e Renault 5 pentru masini. Renault 5 a fost un succes pentru ca era foarte versatil si il puteai parca oriunde… Ceea ce realmente nu-mi place este faptul ca pentru Yamaha, e un pas inapoi fata de CS80."

Se simte clar ca nu exista instrument pe care Vangelis sa nu-l fi admirat mai mult decat acest Yamaha de la sfarsitul anilor '70. In doua ore a vorbit cu el despre acest CS80 mai mult decat despre orice alt subiect. "E cel mai important sintetizator din cariera mea - si pentru mine e cea mai buna conceptie de sintetizator analog ce a fost realizata vreodata. A reprezentat un instrument extraodinar, desi din pacate nu un succes de piata. Iti trebuie practica pentru a putea interpreta cum trebuie la el, insa e asa pentru ca e singurul sintetizator pe care l-as putea descrie ca un instrument adevarat, in mare parte din cauza claviaturii - felul in care e construita si ceea ce poti face cu ea. Azi singurul lucru ce conteaza la fabricantii de sintetizatoare si interpretii pe ele, este numarul de efecte sonore - nimic mai mult. Cred ca fabricantii au responsabilitatea de a oferi sintetizatoare cu claviaturi mai bune in asa fel incat oamenii sa fie incurajati sa cante mai bine, pentru ca daca vei interpreta la un sintetizator doar pentru a scoate sunete noi, nu vei fi niciodata un interpret complet. Nu vei fi niciodata un interpret in sensul practic al cuvantului si nu vei dobandi reactii rapide."

Insa daca sistemel asemanatoare cu DX7 sunt suficiente pentru majoritatea interpretilor, ce e rau in privinta fabricantilor daca clientul vrea asta?

Nu e rau nimic. Inteleg de ce fabricantii fac ceea ce fac pentru nivelele medii, insa asta reprezinta doar o parte din piata. Sa luam Yamaha, care e o companie enorma: pot continua sa vanda DX7, insa nu vad nici un impediment in a construi un instrument extraordinar. Exista DX1, insa pentru mine e o dezamagire - e greu de manipulat si destul de inflexibil. Cand Yamaha a creat CS80, m-am asteptat ca ei sa-l imbunatateasca, sa-l faca mai usor, sa-I adauge noi sunete, insa n-au facut-o. Cred ca ce spun acum va fi valabil peste 10-15 ani de acum inainte. Poate ca atunci cineva va fi creat Instrumentul - sintetizatorul ultim. Nu vorbesc in termeni de sound, pentru ca putem crea ce vrem astazi, ci in termeni de extensie a interpretului , un adevarat instrument de interpretat. Pentru a va putea explica, daca va uitati la un pian de astazi, el e rezultatul a 200 de ani de continui dezvoltari, insa nu exista sintetizator care sa fi fost dezvoltat intr-o asa de lunga perioada. Un sintetizator apare astazi in topuri, maine e aruncat la gunoi si inlocuit cu un altul, care are mai multa memorie s.a.m.d. Cand fabricantii vor inceta sa mai aiba aceasta atitudine, atunci se vor apropia de crearea unui soi de instrument pe care il caut - un sintetizator bun de interpretat.

Deci suntem inca departe.

Ma rog, de la CS80 incoace, nimic nu a mai fost atat de imediat ca extensie naturala a capacitatii interpretului. Situatia s-a inrautatit odata cu aparitia computerelor."

Aha! Am ajuns la subiectul de divergenta. Se pare ca tehnologia computerelor nu se potriveste cu schema lui Vangelis. Le-a folosit, fireste, atunci cand au devenit disponibile pe piata, insa a ramas neconvins din cauza intulititatii lor ca instrumente de interpretare, in timp ce e constient de enormitatea potentialului lor sonic.

"In termeni de comunicare, computerele sunt cele mai rele lucruri care au aparut pentru un muzician interpret. De ce? Pentru ca trebuie sa inveti cum sa comunici cu computerul. Trebuind sa vorbesti cu o bucata de echipament, asta te va da un pas inapoi fata de creatia spontana, lucrurile nu mai sunt imediate. Daca vrei sa canti la pian, te pui pe scaun si canti - nu trebuie sa-I vorbesti. Nu trebuie sa-I spui sa faca aia si aia, insa din pacate, exact asa stau lucrurile in privinta Fairlight-ului, de pilda. Bineinteles, daca iti iei timp pentru a programa computerul, poti realiza lucruri uimitoare, insa tot pierzi din contactul si raspunsul imediat. In aceasta privinta, toate instrumentele digitale aparute de curand si instrumetele computerizate sunt un esec. Singurul instrument computerizat pe care l-am folosit mult a fost Emulator. Nu ma asteptam la prea multe din partea lui Mk 1 pentru ca… ma rog, pentru ca era primul din seria lui. Avea problemele lui, insa am putut intelege asta, si chiar daca era un instrument primitiv era totusi unul util. Inca o data, noile Emulatoare sunt putin o dezamagire pentru mine. Ar trebui sa aiba o claviatura mai mare si mai buna, mai umana si mai usor de folosit. Dar nu vreau sa fiu foarte critic. Sunetul e mult mai bun acum si sunt foarte utile in lucrul de studio."

Cum pastrati standardul?

"Cred ca e important sa nu ramai ancorat in acelasi lucru tot timpul. De pilda, de la Chariots of Fire incoace, am primit cate 50 de oferte de muzica de film pe an, insa nu vreau sa fac lucrul asta pentru ca nu vreau sa fiu recunoscut ca compozitor de muzica de film.cel mai important lucru pe care trebuie sa-l aiba un compozitor este sa aiba libertatea de a se implica in orice fel de proiect muzical - e cel mai inspirator mod de a crea muzica. Fireste, inspiratia poate aparea in moduri diferite, in functie de proiectul la care lucrezi . Daca scriu muzica de film, inspiratia va veni din subiectul filmului sau din imaginile vizuale, pentru ca nu sunt de acord cu orice oferta de ilustratie muzicala daca nu am credinta ca muzica mea va adauga o alta dimensiune filmului respectiv. Dar daca scriu muzica doar pentru mine, inspiratia apare in mod natural, din orice. Pentru orice poate deveni o sursa de inspiratie - pozitiva sau negativa. In general, sunt influentat mai mult de concepte de zi cu zi - natura, oras s.a.m.d. - decat de ascultarea altor bucati muzicale. Nu vad nici o inspiratie in a lucra intr-un studio de inregistrari. Fireste ca iti face viata mai usoara sa ai 24 de piste pe care sa poti inregistra, si-mi folosesc studioul ca o modalitate de ajutor in procesul de lucru. Vad in pupitrul de mixaj realmente un instrument, dirijorul celorlalte. Dar desi magnetofonul si consola sunt la fel de imporante ca si claviatura, nu mi-am echipat studioul cu tot felul de efecte hi-tech: mai degraba mi-as petrece timpul cautand prin arhiva mea sonora pentru a gasi exact ceea ce caut."

Cu cat avansa conversatia noastra, cu atat deveneam mai constient de faptul ca Vangelis isi priveste propriile creatii mai mult cu amuzament decat entuziasm. E clar ca are putina vreme pentru ceea ce el numeste "muzica de consum", sau inregistrari ce sunt facute doar pentru a satisface ambitii comerciale, si se inspaimanta la gandul ca ar fi vreodata fortat sa faca asemenea lucruri.

"Pentru fiecare album pe care l-am facut, am scris de 10 ori mai multa muzica decat a fost scoasa pe piata, iar felul in care eu aleg ce iese si ce nu este total aleatoriu, insa ceea ce n-am facut pana acum este muzica de dragul comercialului. Scriu muzica in primul rand pentru mine insumi, desi e incantatoare, si toata lumea merge la magazin si-mi cumpara discurile. Noul meu album - Soil Festivities - a fost realizat pentru vroiam sa fac muzica, nu sa vand milioane de discuri. Nu cred ca e posibil sa garantezi succesul comerical al unui album pentru ca nimeni nu stie ce e comercial si ce e nu. Chiar daca am luat-o pe alte cai decat cele pe care obisnuiam pentru a face un album mai accesibil publicului, asta tot nu va garanta succesul sau comercial."

Soil Festivities e de fapt primul album al lui Vangelis ce include muzica "pura". Un album inspirat - mai mult decat oricare din predecesorii sai - de frumusetea naturii, Soil Festivities sunt o celebrare a elementelor naturale, prin sound-ul caracteristic al Emulatorului, amestecat cu sunetul de polisintetizatoare conventionale si sustinut ocazional de - acum familiarele - structurile percutionistice acustice ale lui Vangelis.

Si desi e putin probabil sa potrivesti succesul comercial al muzicii de film cu ce a facut impreuna cu Jon Anderson, Vangelis e satisfacut de faptul ca ultimele sale albume reafirma pozitia sa ca un aranjor si compozitor de cel mai mare calibru.

Concertele

"Dintr-un punct de vedere creativ, muzica interpretata live e intotdeauna diferita de ce apare pe un disc pentru ca totul e spontan si esti influentat ca si instrumentist de publicul tau. Aspectul negativ al concertelor este ca publicul se asteapta sa fie bine dispus, si nu numai ei ci si casa de discuri si sponsorii care se asteapta sa ai succes. Insa pentru mine, teatrul reprezinta un loc de intalnire unde se pot intampla lucruri neasteptate, nu neaparat de succes, ci placute sau nu. Asa imi inchipui eu un concert, insa in realitate lucrurile trebuiesc planificate pana la ultimul detaliu, trebuind sa lucrezi si cu alti muzicieni, asa ca scopul improvizatiei e diminuat, iar acest lucruri fac ca un concert sa nu fie o chestiune de improvizatie. Intr-un fel acest lucru ma face sa nu ma simt atras sa dau concerte, insa in esenta imi place sa cant in public. Imi place riscul.

Prin urmare e importanta ideea improvizatiei in concert?

Da. Mi-ar placea sa dau concerte cu muzica eminamente improvizata, insa unul din motivele pentru care dau concerte este pentru a trai bucuria oamenilor de acolo, asa ca trebuie sa include fragmente din muzica de pe vechile albume pentru ca lumea vrea sa auda lucruri pe care le cunosc si le plac. Nu e nimic rau in a-ti limita interpretarea spontana doar improvizand pe vechile teme, insa ceea ce e realmente rau e sa dai concerte doar pentru a-ti promova un anumit album. Nu am dat niciodata un concert pentru a-mi promova Heaven and Hell , Chariots of Fire sau altceva. Lucrul asta mi se pare o aberatie.

Reintorcandu-ne la subiectul echpamentelor de generare de sunete ce sunt acum disponibile muzicienilor moderni, mi s-a parut normal sa-l intreb pe magician daca s-a gandit vreodata sa intervina in interiorul unui CS80 pentru a-l imbunatati si pentru a-I ridica standardele la nivelul "instrumentului ideal".

"Sa fiu sincer, nu cred ca e necesar sa vezi cum functioneaza un anumit aparat. As prefera sa stiu cum functioneaza muzica mea, sau cum functioneaza corpul sau mintea mea. La urma urmei, e mai util sa stiu cum sa conduc o masina decat sa stiu ce o face sa mearga. Fireste e important sa stiu anumite lucruri despre o masina, insa nu am nevoie sa fiu in stare sa-mi construiesc un sintetizator. Ce ma frapeaza este faptul ca oamenii ce construiesc sintetizatoare nu stiu sa cante la ele, asa ca ma intereseaza mai mult modul de interpretare. Probabil de aceea nu ma grabesc sa-mi cumpar tehnologie noua. De fapt, mi se pare chiar plictisitor lucrul asta, pentru ca majoritatea lucrurilor reprezinta tehnologie - nimic mai mult. Cumpar ceva daca am nevoie de el, daca imi va aduce o noua dimensiune la ceea ce am acum. Nu vreau sa ma intelegeti gresit: cred ca e important sa ai cat mai multe instrumente posibil, cu variate arhive de sunete si diferite caracteristici. Insa anumiti oameni adopta atitudinea ca daca au avea bani isi cumpara toate masinariile pe care le vor si asta ar imbunatati muzica lor. Nu e adevarat. Felul in care vad eu lucrurile e ca urechea functioneaza la diferite nivele, ca si ochiul. Daca stii sa cauti vei gasi mai mult decat oamenii care se iau doar dupa ureche. Daca urechile tale sunt bine instruite, poti auzi o gama de sunete pe care alti oameni le-ar ignora. E un alt motiv pentru care e important sa nu devenim obsedati de tehnologie. Trebuie sa va amintiti ca sunetul - indiferent cum e creat: acustic, electronic, digital - e doar un sunet, o parte a naturii."

Pe fata lui Vangelis apare o unda de tristete, in timp ce se gandeste, probabil, la un viitor dominat de vointa unor tehnicieni si oameni de marketing. Fara indoiala ca Vnagelis a facut suficient pentru a aduce muzica electronica in sanul publicului mai mult decat oricine altcineva. Tot ceea ce-si doreste acum este ca cei care concep instrumente electronice sa ia in considerare ceva mai mult decat propriile idei. Si nu cred ca exista vreo dorinta mai onorabila decat asta.

de: Dan Goldstein
traducere: Cristi Muresan
.:home .:artisti romani .:interviuri .:discografii .:cdreview
© Copyright www.electrosound.ro 2002