Index artisti straini
New Age
World/Traditional
Soundtrack
Electronic
Underground
Istorie/Genuri
Linkuri
Guestbook
Contact
[articole noi]
 21.09 new age(1)
Miscarea new age = muzica new age?
[tech info]
Cum sa concepi coperta unui CD?
CD-urile nu doar pentru muzica (DVD)
A doua fata a muzicii
Pirateria in Romania
Cum sa-ti promovezi muzica la radio
Demo-ul: cum sa iti lansezi muzica pe piata
[formular]
Pentru a ajuta la imbunatatirea site-lui, completati formularul urmator si puteti castiga in fiecare luna cate un cd. Apasati aici.



Cauta: Concurs!!! 5.03.2004
  Interviu Dead Can Dance 1994 ..//home

"Pentru a intelege de am ales acest nume, ganditi-va la transformarea de la neinsufletit la insufletit. Ganditi-va la procesul ce priveste viata din moarte si moartea din viata. Muzica noastra urmareste o cale similara." Brendan Perry

Inapoi in 1984, cand Lisa Gerrrard a scos pe piata primul album al trupei, Dead Can Dance, Brendan s-a gandit sa folosesca pentru coperta discului o masca de lemn ritualica a unui trib din Noua Guinee. A considerat ca cea mai buna reprezentare a conceptului samanic de creare a vietii dintr-un obiect lipsit viata, prin intermediul artei. Asa cum considerat Lisa si Brendan rolul lor in muzica.

"Masca aceea de lemn, oferea o interpretare a termenului de Dead Can Dance" explica Brendan. "Desi era doar o parte a unui copac viu, devenise o bucata de lemn neinsufletit. Apoi, doar prin maiestria creatorului ei putea reveni la viata. Plasand masca pe fata sa, mesterul putea lua ceea ce fusese odata "mort" si sa readuca viata in el. E interesant faptul ca aceasta credinta e prezenta si in alte culturi.

"Din pacate, o multime de oameni au uitat simbolismul pe care noi incercam sa-l transmitem, si au crezut pur si simplu ca Dead Can Dance e o trupa death-rock. Dimpotriva, muzica noastra se refera la faptul de a da viata si nu la a o lua." Muzica pe care Dead Can Dance o realizeaza e intradevar plina de viata si de inspiratie. De la coruri pana la bocete sumbre, muzica lor traverseaza secolele. Brendan si Lisa s-au instruit din multe stiluri clasice - medieval, gregorian, muzica de camera, baroc. Au imprumutat masiv si din traditiile muzicale celtice, turcesti si teutonice. In ultimii 10 ani, acest duo a transcendat timpul cu discuri clasice ca Spleen and Ideal (1985), Within the Realm of a Dying Sun (1987), The Serpent's Egg (1988) si Aion (1990), toate aparute sub egida casei de discuri 4AD. Au utilizat instrumente traditionale ca dulcimerul, mandolina, viorile si fluierele pentru a conferi un aer autentic.

"In perioada in care ne apucasem de lucru la Within the Realm of a Dying Sun, pe la sfarsitul lui 1986", isi aminteste Lisa, "am ajuns la concluzia ca formatul clasic al trupei, cu chitari, bass si tobe nu poate fi adecvat exprimarii viziunii noastre muzicale. Am inceput sa studiem teoriile clasice ale structurilor baroce si am pierdut interersul fata de stilul strict al muzicii contemporane. Asta necesita o noua gama de instrumente, sustinute de sintetizatoare care veneau cu sunete aditionale. La vremea cand pregateam urmatorul album, Serpent's Egg, eram deja niste profesionisti in ce priveste tehnica muzicii trubadurilor."

Lisa insasi, datorita vocii ei heraldice, pare sa fi coborat direct din misteriosul Ev Mediu. Investmantata deseori in cape si pelerine ce flutura in vant, ea pare ca pluteste pe scena atunci cand interpreteaza live. Pielea ei alba, ca de ceara si frumusetea vocii ei, ii confera o eleganta angelica si rafaelica. Pare aproape inabordabila. Brendan, pe de alta parte, e mai rustic si mai cu picioarele pe pamant. Privindu-l, te-ai putea gandi la un simplu pastor de pe la vreo ferma din Irlanda. Ceea ce, defapt, nici nu e prea departe de adevar. Actualmente traieste intr-o fosta biserica de piatra in Cavan County, Irlanda. Acolo tine si o turma de oi si niste rasaduri. Tot acolo si-a conceput materialul pentru noul LP, Into the Labyrinth. Fara indoiala, imprejurimile rustice I-au oferit cadrul perfect pentru calatoria perpetua a celor de la Dead Can Dance prin spatiu si timp. Lisa a facut nenumarate vizite la biserica din Cavan pentru a-l ajuta sa inregistreze albumul si pentru a-si aduce contributia personala in cadrul colectiei de piese. Actualmente, ea traieste in Moondara, Australia (nu departe de locul unde a crescut), impreuna cu sotul ei si cu fetita lor. Aceasta stire a reprezentat o bomba pentru fanii DCD care credeau in povestea de dragoste dintre Brendan si Lisa, o parte a aurei mistice a trupei. Din pacate, legatura lor romantica s-a destramat la putin timp dupa aparitia albumului Aion, in 1990. Se pare ca dragostea romantica si dragostea pentru arta nu se impaca intotdeauna.

"Atinsesem un punct in care eram impreuna prea mult" spune Lisa. "Lucram, traiam, mancam, dormeam impreuna. Nu ne mai puteam separa viata personala de cea creativa. Asa ca fiecare divergenta pe plan creativ devenea o problema in plan personal. Datorita faptului ca relatia noastra de acum e bazata doar pe pura prietenie si colaborare creativa, cred ca rezultatul artistic e mult mai puternic. Odata cu Into the Labyrinth am putut sa ne concentram mai mult. Nu ne-am mai acuzat unul pe celalalt. Acum, muzica este cea care ne tine impreuna, prin urmare muzica este cea care culege roadele."

Noul album isi extinde paleta coloristica din care se inspirau Brendan si Lisa pentru a crea o tesatura elaborata de stiluri acustice. Muzica este intr-o continua crestere, intr-o continua evolutie, in timp ce isi mentine acel sound inconfundabil al DCD. In acelasi timp le creste si audienta. Ultimul turneu (1993) din Statele Unite a reprezentat un succes de casa absolut, iar albumul a urcat in topurile Bilboard - prima aparitie a unei trupe produsa de cei de la 4AD. "Am fost extrem de multumiti de succesul albumului" spune Brendan. "Cred realmente ca datorita faptului ca muzica noastra brazdeaza atat de multe genuri muzicale, am reusit sa atragem ascultatori de toate genurile, tineri si batrani. Cred ca vanzatorii si media au obiceiul prost de a cataloga trupele si s-au chinuit sa ne incadreze undeva intre new age, gothic, clasic si nu mai stiu cate. Insa nu ne incadram nicaieri - si asta provine din evolutia naturala a sound-ului. Ceea ce facem se deosebeste mult de ce fac alte trupe, care nu abordeaza alte stiluri decat pentru a fi stimulati intr-un fel diferit. Oameni care nu asculta de obicei clasic, ne asculta pe noi. E o ocazie sa le aratam si noi ceva nou."

"Cred ca oamenii ne simt sinceritatea si integritatea din muzica", adauga Lisa. "Noi suntem ceea ce cream. E viata noastra. E felul in care gandim, in care simtim, in care comunicam. De fapt, gasesc lucrul asta foarte terapeutic si e ceva de care am nevoie pentru a putea functiona ca o fiinta umana. Vreau ca oamenii de acolo sa stie ca toata aceasta aventura muzicala a reprezentat o munca din dragoste, si ca ne-am bucurat impartasind-o cu altii. Am refuzat multa vreme sa acord interviuri pentru ca presa si-a batut joc de sinceritatea noastra. Am depus atata efort si suflet in fiecare piesa, iar ei m-au acuzat ca sunt pretentioasa. Atunci ce e muzica, daca nu o modalitatea de a transcende lumea de zi cu zi. Prin muzica ne prefacem ca suntem altii, in alta parte si in alte vremuri. N-ar trebui ca show-biz-ul sa ofere un anumit grad de libertate?"

Multumita lui Brendan si Lisei, putem sa facem aceste calatorii metafizice in timp. Puneti doar sa cante "Tell me about the Forest" si va veti plimba prin incantatoarele tinuturi impadurite din Irlanda centrala. Puneti sa cante "The Song of the Sybil" si veti vizita castele si locuri din Franta secolului 16. Puneti "Radhare" si veti vedea cum luna se inalta peste Imperiul Otoman. Treceti la "The End of the Words" si veti ingenunchea in altarul unei catedrale gotice din secolul 13. In final, puneti "Anywhere out of the world" si veti calatori oriunde in lumea larga. De peste 10 ani, Lisa si Brendan (impreuna cu colaboratorii lor) au creat o muzica caracteristica doar lor, si se pare ca a meritat. Brendam spune ca DCD va exista atata vreme cat el si Lisa vor avea chef sa faca acest lucru.

"Dead Can Dance exista pentru ca mai avem multi demoni de exorcizat. Cativa dintre ei si-au gasit locul si in muzica noastra. Tocmai am terminat coloana sonora la un film documentar italian, Baraka, si fie de credeti fie de nu, am inceput sa scriu material pentru noul disc. Cred ca e adevarat, niciodata nu sunt suficient de multe masti de sculptat."

traducere Cristi Muresan
.:home .:artisti romani .:interviuri .:discografii .:cdreview
© Copyright www.electrosound.ro 2002